În organizarea activităților de orientare în carieră și clarificare a direcției profesionale, specialiștii omit de cele mai multe ori să dedice spațiu și timp explorării și învățării experiențiale.

“Pași mici în carieră” este un program educațional dedicat orientării în carieră timpurii. Peste 120 de copii de clasa a III-a și clasa a IV-a din trei școli din București, Fundulea și Gălbinași, județul Călărași, sunt încurajați să experimenteze pentru a-și decoperi pasiunile și abilitățile pe baza cărora își pot construi o carieră.

Prin activități de educație non-formală, joc și autocunoaștere, precum și prin activități care încurajează autonomia, curiozitatea și lucrul în echipă, copiii explorează alături de un facilitator ce înseamnă meseriile actuale și ale viitorului și fac pași mici către o viitoare carieră.

  • 120 de copii și opt învățători din trei școli vulnerabile
  • 24 de ateliere online interactive
  • pachete de materiale educaționale care încurajază autonomia în învățare
  • o metodologie de învățare bazată pe joc și autocunoaștere

Programul se desfășoară în perioada octombrie – decembrie 2020, este susținut de către PEPCO Romania și organizat și cofinanțat de către Fundația Seeding Knowledge.

Menu